Ochiuri de bază în tricotaj / Tricotaj

Creșterea ochiurilor în tricotaje

Creșterea ochiurilor în tricotaje reprezintă adăugarea de noi ochiuri în cadrul proiectului vostru; se pot adăuga unul sau mai multe ochiuri consecutiv în funcție de cerințele modelului.

1. Cel mai simplu mod de a înmulți numărul de ochiuri este prin realizarea unei bucle, ca și cum am face primul ochi pe andrea, din firul ce vine de la ghem și astfel am adăugat un ochi; operațiunea se poate face la începutul, mijlocul sau sfârșitul rândului.

2. A două metodă se realizează astfel: se introduce andreaua dreaptă în primul ochi, de la stânga spre dreapta și se lucrează pe față, apoi fară a scoate noul ochi de pe andrea se reintroduce andreaua dreaptă în partea din spate a ochiului inițial și se lucrează din nou pe față.

3. Creșterea dublă crează trei ochiuri dintr-un ochi lucrat. Se introduce andreaua dreaptă în bucla din spate a ochiului și se lucrează pe față, apoi fără a da drumul ochiului de pe andreaua stângă se reintroduce andreaua dreaptă, de la stânga la dreapta,  prin fața ochiului inițial și se lucrează pe față; acum avem două ochiuri pe andreau dreaptă, la baza acestor două ochiuri s-a creat o mică buclă, andreaua stângă se introduce prin această buclă rezultând astfel un nou ochi, prin acest ochi se introduce andreaua dreaptă prin spate, de la dreapta spre stânga și se lucrează pe față.

Un gând despre „Creșterea ochiurilor în tricotaje

  1. Pingback: Povestea blogului împletit *Împletiturile Minei* « Împletiturile Minei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s